COUNTERBODY

25 nov | 19:00 @ Centrul National al Dansului Bucuresti | 42 min

CUMPĂRĂ BILETE

COUNTERBODY este unul din cele 20 de spectacole ale anului 2018 selectate de rețeaua europeană Aerowaves în Twenty18 Artists.

coregrafie: Simona Deaconescu
dramaturgie și suport curatorial: Olivia Nițiș
compoziție vizuală: Ciprian Ciuclea
muzică originală: Cătălin Crețu

dansatori: Alexandra Bălășoiu, Andreea Belu, Corina Tătărău, Denis Bolborea, George Alexandru Pleșca, Georgeta Corca, Marian “Franke” Octavian, Simona Dabija

light design: Alexandros Raptis & Ionuț Cherana
inginer de sunet: Marian Cîtu

Co-producători: Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București | Co-finanțator: Administrația Fondului Cultural Național ( ca parte a proiectului Camera 0004_Spații Sonice).

◦◦◦◦◦◦◦◦

COUNTERBODY este un spectacol de dans, instalație și muzică în care toate elementele pot fi privite ca particule în mișcare permanentă, permutabile și paralele. Direcția coregrafică este rezultatul unui proces de analiză și lucru cu corpurile celor 8 dansatori care alcătuiesc un organism fluid și fragmentar în același timp. Miza spectacolului este de a înțelege și repera căile demonstrative către o realitate existentă, valabilă științific și filozofic, însă blocată la nivelul percepției.

Potrivit curatoarei Olivia Nițiș, spectacolul are ca punct de pornire încercările de deconstrucție, destructurare, decorporalizare prin procese de relativizare asumate în dans, dar și printr-un concept care include straturi multiple de decodificare. Instalația, textul și muzica originală descompun și recompun spațiile de mișcare, accentuând permanenta relație de transfer corp-spațiu.

Având la bază formule filozofice și fizice de la teoriile quantum la post-structuralism (Judith Butler, Julia Kristeva, Adriana Cavarero) și în logica paraconsistentă din filozofia dialetheista (Graham Priest), dar și în teoriile lui Michel Foucault și Henri Lefebvre despre producția socială a spațiului, spațiul contradictoriu, spațiul celălalt (heterotopia), contra-spațiul, textul plasează corpul într-o realitate fluidă.

Corp fizic și mental, paralel, dual, contradictoriu.

 

 

SIMONA DEACONESCU

 

 

Studiază în paralel COREGRAFIE la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” București și REGIE DE FILM la Universitatea Media. Își continuă studiile luând parte la diverse programe de formare profesională internaționale. În 2014 primește bursa danceWEB, din partea Rețelei Life Long Burning, cu sprijinul ICR Viena, iar în 2015 participă la programul The Invincible Loser din Berlin, Uferstudios. În 2016 Simona este premiată de Centrul Național al Dansului București pentru contribuția adusă dansului contemporan românesc, iar în 2017 este selectată de rețeaua Aerowaves ca artist Twenty18.

În 2013 fondează Tangaj Dance, o companie de dans independentă care produce proiecte la intersecția dintre artă și știință, film și dans, iar în 2015, alături de producătoare Anamaria Antoci pune bazele Bucharest International Dance Film Festival, singurul festival de film de dans din România, al cărei director artistic este până în prezent. 

Alături de colectivul Tangaj Dance realizează COUNTERBODY (2017), Aftertaste (2015), Birdville (2014) și Fabrica de vise (2013), o serie de spectacole bazate de studiile recente din domeniul științei cognitive și a teoriilor futuristice. Predă în mod frecvent ateliere de dans, precum și laboratoare interdisciplinare în care mixează dansul, filmul și tehnologia. Spectacolele și atelierele ei sunt prezentate în România, Austria, SUA, Ungaria, Turcia și Chile. În paralel, Simona regizează două filme de dans Silent Places (2013) și Sonder (2016), selectate în peste 30 de festivaluri din toată lumea.

Simona este coordonator de mișcare și consultant pentru studiouri de creație multimedia și realizează mișcarea scenică pentru spectacole de teatru. An de an se implica în proiecte interdisciplinare, care aduc împreuna dansul, arta video, fotografia, filmul și noile tehnologii.

 

sezoundedanz_ziua3-782620171026-IMG_3212counterbody-premiera-193620171026-IMG_324920171026-IMG_3338sezoundedanz_ziua3-7899

 

 

Leave a comment